Marţi, 10 martie, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a găzduit dezbaterea “Turn of the World: Reconfigurarea sistemului internaţional”. La eveniment, care a fost organizat în format on-line, au participat membri ai comunității academice românești, specialiști în domeniul relaţiilor internaţionale şi studii de securitate, alături de studenți de la specializările de licență și masterat (#RISE, #RISEE, #SS, #DRCI, #SEE, #SE).
Fundamentul discuţiilor a fost reprezentat de concluziile Forumului Economic Mondial de la Davos şi Conferinţa de securitate de la Munchen, precum şi de evoluţiile recente în plan internaţional.
Intervenţiile participanţilor au scos în evidenţă elementele care sugerează policriza sistemului internaţional, atât din perspectivă teoretică, cât şi din perspectiva poziţiilor principalilor actori internaţionali (SUA, China, Federaţia Rusă şi UE).
Numitorul comun care poate fi extras din concluzii subliniază nevoia de reformare a sistemului, sau tranziţia către un nou sistem, multipolar, nu doar pentru depăşirea actualelor crize, cât mai ales pentru a se configura un mediu stabil si predictibil.
Prin aceste dezbateri, încurajăm implicarea cadrelor didactice şi a studenţilor pentru dezvoltarea unei agende de cercetare care să fie ancorată în realităţile actuale precum şi dezvoltarea unor metodologii capabile să surprindă complexitatea evoluţiilor sistemului internaţional.



